Romcar, importatorul oficial al mărcii Ford în Romănia, va începe comercializarea modelului Focus redesenat începănd cu sfârşitul primului trimestru al anului viitor, conform directorului de marketing, Laura Andreescu.
Preţurile nu au fost încă divulgate, dar putem anticipa că varianta cu facelift va mai scoate din buzunarul clienţilor câteva sute de euro în plus, conform listelor de preţ confirmate din ţările în care acest model a intrat deja în oferta dealerilor.Motorizările disponibile vor fi în număr de şase propulsoare pe benzină, cuprinse între 80 CP şi 225 CP, şi cinci motoare diesel, de 90-136 CP.
În cele 11 luni ale anului cei de la Romcar au vândut 5822 modele Ford Focus, o valoare mai mult decât dublă, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În segmentul automobilelor compacte din România Ford Focus se clasează pe locul cinci într-un top al vânzârilor, în urma modelelor Renault Megane, Opel Astra, Skoda Octavia, dar în faţa rivalului VW Golf.
Vânzările Romcar au crescut în primele 11 luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 69%, la 19.500 de unităţi. Reprezentanţii companiei anticipează pentru 2007 vânzări de peste 21.000 de unităţi, mai mult cu 3.500 de vehicule faţă de estimările iniţiale.